Cel mai popular subiect de săptămâna asta de pe grupurile de mame este dilema legată de povestea lui Moș Crăciun. O spunem sau nu? Dacă am spus-o, o susținem până la adânci bătrâneți? Le facem un bine sau un rău? Aducem magie in viața lor sau neîncredere?

 Moș Crăciun a devenit stresant pentru mame!

 Ceea ce e trist, pentru că avem cu toții nevoie de mituri și magie. Și de mai puțin stres, mai ales noi mamele!

 După mine o cauză a acestei dileme este informația trunchiată, transmisă de psihologi și consilieri, în articole pro sau contra vehemente, pe de o parte. Și o altă cauză este starea de alertă a părintelui modern, care se teme că orice se poate transforma într-o traumă. De la rotofeiul bunic generos și misterios, capabil să anime imaginația și câteva săptămâni de iarnă a milioane de copii, Moș Crăciun s-a transformat într-un posibil factor de trauma și un element distrugător al relației părinte-copil.

 Cel mai mare bine pe care și-l poate face un părinte sieși și îl poate face copilului este să fie flexibil. Asta este părerea mea. Flexibilitatea ne fericeste, întinerește și înțelepțește. E o cheie de aur care deschide multe uși.  Așa că, indiferent ce dilemă aveți vizavi de o teorie, un concept, o poveste, o întâmplare, o situație, eu vă sfătuiesc să intrați în camera reflectării folosind cheia asta. Și eu voi încerca să fiu flexibilă cu… Moș Crăciun.

 Moș Crăciun e o legendă, nu o poveste. Iar o legendă nu e o minciună, nu e o invenție. O legendă are la baza un adevăr social; are ca punct de plecare un personaj sau un eveniment real. În cazul nostru, legenda pleacă de la viața sfântului Nicolae. De aceea, cei care o spun nu sunt mincinoși. Totuși există riscul ca ei să devină mincinoși, în funcție de ceea ce aleg să transmită, în funcție de motivele pentru care aleg să transmită și mai ales, dacă nu cred și trăiesc ceea ce transmit.

 Riscul apare deci atunci când părinții aleg să *livreze* legenda lui Moș Crăciun fără să o pună în act în viața reală.
Empatia, generozitatea, disponibilitatea degeaba sunt povestite copiilor, dacă nu sunt trăite. Cu siguranță știți și voi câteva povești dramatice ale unor copii ce par a avea „totul”. Drama pleacă de la lipsa de afecțiune, atenție și conexiune autentică. Deși ei probabil au primit orice lucru și-au dorit de Crăciun, nu au primit și ce au avut nevoie; prin asta lor le-a fost *furat* Crăciunul parțial. Darul adus de Moșul lor nu e onest, dezinteresat și oferit cu bucurie, ci e menit a compensa aceste lipsuri din viața lor, care dor. Și deseori vom observa cum copilul nici nu îl apreciază, îl strica repede sau îl ignoră, ori cere repede altceva. Fiindcă, prin acest dar, părintele prea ocupat își spală absențele, iar copilul nu se lasă păcălit și reactualizează cererea lui….doar că părintele nu o înțelege și îi reproșează lipsa de apreciere. Aceeași lipsă de apreciere pe care o sancționează și copilul prin respingerea jucăriei. Nevoia lui reală este de mamă și tată, nu de cadouri.

 Cadourile sunt dorințe împlinite, nu nevoi. Legenda lui Moș Crăciun, care are la bază viața sfântul Nicolae ce și-a împărțit averea săracilor, s–a conturat  dintr-o nevoie a oamenilor.

 Oamenii au nevoie de empatie, generozitate, altruism. Oamenii au nevoie de dragoste. A fi iubit înseamnă în fapt a fi văzut, ascultat și apreciat. Moș Crăciun, cel din legendă, asta ne aduce: dragoste. Moșul ne ascultă (dorința), ne vede („he sees you”) și știe totul despre noi(„he knows If you’ve been good or bad”). Oare nu asta vrea și are nevoie un copil de la părinții săi? Înțelegem cum, aducând doar darul, și fără să vedem, auzim și simțim copilul, îi furnizăm acestuia un moș Crăciun fals. Iar asta va mări prăpastia dintre noi și copil.

 Deci, dacă nu sunteți capabili să îl și trăiți pe Moș Crăciun, eu vă sfătuiesc să vă asumați acest lucru și să nu spuneți copilului despre Moș Crăciun. A-l lăsa fără Moș Crăciun e o opțiune onestă în cazul acesta, iar onestitatea și asumarea sunt și ele valori importante.

 Diferența dintre o legendă și o poveste stă în aceea că legenda pleacă de la un personaj sau eveniment real și are elemente reale, iar povestea este o creație ireală, inventată în totalitate. Eu cred că moș Crăciun *netraumatic* este cel al legendei și de acela trebuie să vorbim copiilor. Spun asta pentru că copiii sancționează minciună și păcăleala și au un excepțional radar pentru ceea ce e neautentic. Nu pot să nu mă întreb de ce părinții înfloresc povestea lui Moș Crăciun și depun eforturi considerabile uneori spre a face asta? Deseori am constatat că înfloriturile se realizează cu scopul de a obține ceva de la copil. Părinții vor să se folosească de Moș Crăciun pentru a obține *cumințenia* sau docilitatea copilului. Ei își fac lor înșiși *daruri* cu acest moș Crăciun prezentat copilului. În loc să creeze o legătură puternică, în baza căreia sa existe încredere și cooperare, părintele își avertizează copilul că Moșul vede că e rău. Și cu asta totul se rezolvă mult mai ușor, nu? Ăsta e moș Crăciun *traumatic*, de a cărui existență are nevoie părintele, care încearcă să îl *țină în viață* cât mai mult timp, pentru a-l exploata. Când cel care a cunoscut un astfel de Moș Crăciun, de care se temea și pentru care se limita și se *strunea*,  primește vestea că el nici măcar nu e real, va fi furios.

 În concluzie, dacă îl trăim pe Moș Crăciun, și nu doar de sărbători, dacă nu cădem pradă tentației de a trage foloase de pe urma lui, dacă suntem onești cu noi înșine și cu copiii, atunci putem să le spunem celor mici despre Moș Crăciun cu toată încrederea.

• Putem să le spunem că Moș Crăciun există dacă credem in el, stârnindu-le astfel imaginația și fiind totodată și sinceri. 
• Putem să le vorbim despre viața sfântului Nicolae.
• Putem să le spunem că Moș Crăciun este un simbol și să le vorbim despre valorile pe care le simbolizează.
• Putem să le spunem că nu știm dacă moș Crăciun există, dar că despre el se vorbește de sute de ani și să căutăm împreună cu ei informații despre el în diferite culturi. 

Și sunt sigură că mai sunt modalități prin care putem alege să fim sinceri, să le oferim magie și să le stimulăm imaginația, și să trăim legenda împreună cu ei. Rămâne să le descoperim fiecare.

 În ceea ce privește acei părinți care au spus si susținut povestea *înflorită*, iar copiii au crescut și își doresc ca vestea să nu îi supere, mă tem că nu există o cale de a nu-i supăra. Fiindcă e firesc ca un copil să simtă tristețe când moș Crăciun cu care el comunică, moare. A spune că moare nu este o dramatizare, pentru că ei o resimt ca o moarte. Ne chinuim să îi convingem  că moș crăciun e un om real și ei ajung să creadă asta, fiindcă își cred părintele. Apoi un om în carne și oase, cu care vorbești(prin scrisori), care te vizitează(părintele ti-a confirmat asta), îți aduce daruri si îți mănâncă prăjiturile cu lapte , dispare dintr-odată. Asta, în viața reală, se întâmplă doar când cineva moare. Și atunci e cazul să le acceptăm copiilor suferința și să îi sprijinim, nu să facem totul ca ei să nu o trăiască. Eu consider că nu e important să îi scutim de suferință, ci să le-o acceptăm.

 Și e la fel de important ca vestea inexistenței lui Moș Crăciun, cel inventat, să fie transmisă de părinte. E o chestiune de asumare și o șansă de revalorizare a simbolului Moș Crăciun. Ne-am asumat cu bucurie introducerea poveștii, e cazul să ne asumăm și retragerea ei. E o chestiune responsabilă și, dacă vrem să creștem viitori adulți responsabili, cu un caracter puternic, e important să ne asumăm alegerile. De altfel e un bun prilej pentru a transmite în mod corect legenda lui Moș Crăciun și a valorilor reale. Relația nu se va știrbi astfel, ea se va îmbogăți, după un moment de cumpănă. Totul e să ne amintim că ai noștri copii nu vor decât să fie văzuți, ascultați și apreciați. Și poate e important să ne amintim și că copiii noștri abia așteaptă să ne ierte, fiindcă ei abia așteaptă să ne reconectam. De altfel nu faptul că greșim e atât de rău, pentru că din greșeală învățăm, dar faptul că persistăm în greșeală ne face viața grea.

 Moș Crăciun mai e bun dacă și tu ești!

Și pentru că moș Crăciun are nevoie de ajutoare, vă mărturisesc că de 3 ani încoace, spiridușii care mă ajută să ofer daruri unice și personalizate, îi găsesc pe grupul WAHM. Spiridușii sunt chiar mamele antreprenoare, mamele care lucrează de acasă sau mame freelanceri. Vi le recomand cu mare drag!