Arhive etichete: Învățare copii

Cum ajutăm copiii să învețe

Toți copiii se nasc cu dorința și abilitatea de a învăța.

Copiii învață cel mai bine când ei inițiază învățarea, când devin curioși și interesați de anumite aspecte, mai degrabă decât când acest lucru li se impune.

„Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins.*
Plutarh

Copiii învață cel mai bine când experimentează și descoperă ei înșiși, mai degrabă decât din instrucțiuni. Conceptele se formează și înregistrează natural prin experiențe concrete.

Îmi poti vorbi despre cer sau îl putem privi împreună, cot la cot, pe fereastră și descrie fiecare ce vede. Sentimentul de egalitate, de căutare și descoperire împreună, trăirea emoțională pozitivă mă ajută să fixez amintirea spațiului și discuției avute.

Joaca e modul principal de învățare în primii 8-10 ani.
Joaca îi ajută pe copii să dezvolte abilități fizice, sociale și intelectuale.
Joaca îi ajută pe copii să înțeleagă și să asimileze informație.
Joaca îi ajută pe copii să depășească experiențe stresante sau traumatizante.

Dacă trebuie să învăț să număr până la 10/20/30 ca să mă pot juca de-a v-ați ascunselea cu copiii mai mari, atunci voi învăța mai ușor decât dacă un adult mă pune să repet numărătoarea de 10 ori și eu sunt plictisit, obosit și nu obțin nimic pentru mine din această activitate monotonă.

Mediul de învățare trebuie să fie stimulativ, să existe materiale variate. Copiii sunt stimulați și de povești, cărți, oameni, locuri, idei, muzică, jocuri și activități normale din viața reală.

Creativitatea este conectarea lucrurilor” (Steve Jobs). De creativitate se ocupă copiii, dar noi trebuie să le aducem lucrurile și să le oferim spațiu de creație. Din haos se nasc lumi, nu din spații ordonate.

Jocurile și jucăriile foarte bune inspiră copiii să își imagineze, să construiască, să creeze și să gândească.

Lego răsturnate pe masă se pot ușor transforma într-o trăsură, apoi intr-un bloc și pe urmă într-un avion. Un joc ca Minecraft, de exemplu, unde poți construi lumi și juca in echipe a fost integrat în programe educative de învățare a limbii engleze și programare. E un aspect pozitiv al tehnologiei.

Graba strică treaba! Dezvoltarea forțată nu dă rezultate pe termen lung.

Trebuie să ținem cont de dezvoltatea fiecărui copil și să apreciem ceea ce fiecare etapă aduce. Un copil de 5 ani nu are încă gândirea abstractă dezvoltată. Dacă va învăța unele noțiuni la 7 ani îi va fi mult mai ușor și vor rămâne fixate. La 5 poate copia un discurs fără să îl înțeleagă.

Există mai multe stiluri de învățare. Un copil care are un stil de învățare auditiv va putea repovesti o poveste pe care a auzit-o, chiar dacă desena în același timp.

Ecranele pot interfera cu procesul de învățare, fiindcă promovează pasivitatea, diminuează creativitatea și rezistența la frustrare. Un click și primești totul, fără efort.

Relația este baza. Copiii învață de la cei care:
*îi acceptă și îi iubesc.
*îi încurajează și se concentrează pe aspectele pozitive și pe soluții.
*au așteptări realiste de la ei
*au o abordare lipsită de pedepse(frica scade randamentul).
*oferă ajutor doar când e cerut.

Sursa: Helping Young Children Flourish, Aletha Solter Ph. D.