Fiindcă strânsul jucăriilor nu are sens. Nu când ești mic, în nici un caz până pe la 4-5 ani. De fapt capătă sens propriu-zis pentru individ abia pe la 15, când adolescentul face ordine conștient, cu scop. Când ești mic, haosul are sens. Nu ordinea.
Haosul e creator. Câte jocuri si personaje pot ieși dintr-o cutie de jucării împrăștiate? Posibilități infinite! Până la urmă lumea s-a nascut din haos, nu-i așa? Ordinea perfectă, în opoziție, blochează – totul stă și orice imbold de restructurare poate fi sancționat.
- Sigur că nici unui părinte nu îi place dezordinea și e posibilă ordonarea, dar trebuie să ținem cont de vârsta și nevoile copilului. Trebuie să îi creem un spațiu psihologic și să respectăm lumea creată de ceea ce noi numim dezordine.
Doar așa ar trebui să strângem, cu respect. Cu anunțarea ordinii și cu cooptarea copilul în ordonare, doar dacă îi dăm un sens. La ora somnului ursuleții pot fi ajutați să ajungă în cutiile lor sau strângem ce e aici, ca să putem să facem un joc (sau un haos) în altă parte.
- Dar nu strângem fiindcă e frumos sau așa trebuie. Pentru un copil mic, nu e frumos fără jucarii și nici nu ii trebuie; deci nu îi va face sens.
Și e periculos să îi învățăm să facă lucruri fără sens. Fiindcă e plin de oameni care nu stiu ce fac sau de ce fac ce fac….aici vedem implicațiile lipsei de sens. Și da, rămâne cu ei tot ce îi învățăm.
Când vrem să îi învățăm pe copii ceva, orice, trebuie să avem o discuție cu noi înșine înainte. Așa devenim mai conștienți, după mine.
- Dacă vreau să facă curat, trebuie să mă întreb de ce. Nu doar de ce vreau eu dar, în primul rând, de ce facem noi oamenii ordine? La ce ne servește?
Ordinea apare pentru eficientizare – a spațiului și timpului. Adică fac ordine ca să am la îndemână lucrurile de care am nevoie și ca să mă pot mișca în spațiul meu.
Îmi aduc aminte cu placere de o etajeră din dormitorul meu de copil, așezată pe jos, în care aveam cărțile de școală. Era foarte usor să ținem camera în ordine, eu și sora mea, cu ajutorul ei. O mutasem la 15 cm distanță de perete și, când trebuia să strângem jucăriile, le aruncam pe toate după ea. Camera era ordonată, mama era mulțumită și jucăriile nu se supărau pentru că stăteau împreună ascunse, ca intr-un joc de-a v-ați ascunselea, gata să fie găsite. Asta era ordinea mea cu sens de pe la 7 ani.
Sunt și adulți care stiu exact unde le sunt lucrurile și par a le avea peste tot. Dar dacă nu pierd timp căutând lucruri, înseamnă că au o ordine a lor; și pe cât posibil nu intervenim în ea. Dolto spunea vizavi de respectul pentru spațiul psihic că în camera unui adolescent se face curat o dată pe săptămână sau dacă iese un șoricel din cameră. Atunci clar e timpul de curățenie și ordine.
Mania ordinii ne poate cuprinde temporar uneori, când suntem agitați, nervoși sau dezorientați. Sunt multe persoane care fac curat compulsiv atunci când sunt foarte supărate.
- Spunem despre mania ordinii că este expresia unei dezordini interioare, manifestată în exterior.
Când trebuie să facem curat, fiindcă altfel nu ne liniștim, facem; dar nu cooptam copilul în acțiunea care doar pentru noi are sens. Ne asumăm că nouă ne trebuie ordine, nu copilului sau partenerului, și atunci noi facem ordine.
- Suntem obsesionali când „obiectele sunt la dispoziția noastră, nu noi la dispoziția lor” (F. Dolto). Obiectele sunt facute pentru a servi relației și relaționării.
Cei care sunt la dispoziția obiectelor sunt deranjați de existența altor persoane în mediul lor, fiindcă alții le vor modifica ordinea obiectelor. De aceea este periculos să dăm așa o putere obiectelor. E important să ne creștem toleranța la haos; mai ales cei înclinați către supraordonare. Să mai spun ceva care e destul de evident? Că o casă ordonată și curată nu are legătură cu fericirea și respectul de sine? Mai spun.
Sigur că suntem modele. De aceea e important ce facem, nu ce spunem. Asa că, cel puțin până la 4-5 ani, trebuie să facem noi curat. Fetele își vor copia mama, din nevoia de a crește, și pot face curat cu sens și înainte de 4 ani. Băieții își vor copia tatăl și vor face ordine sau dezordine, după model. Dacă tatăl este foarte dezorganizat, tatăl poate să îi spună copilului să nu facă ca el și să îi vorbească despre ce pierde el cu dezorganizarea.
Inițiativa ordinii vine pe la 8 ani, iar ordinea cu sens și conștientă se face de pe la 15. Asta ca să știți cât aveți de îndurat. Poate că cel mai funcțional este cu amenajarea unui spațiu sau cameră destinată doar copilului – „out of sight, out of mind.” Fiindcă mintea ne face deseori rigizi și deconectati, de la noi înșine și de la alții.
Ordinea este de multe feluri. Le greșim copiilor când gândim și cerem un singur tip de ordine, a noastră. Fiindcă le cerem să fie noi sau să facă pentru noi. Ei se pot simți excluși din problematică – nu există sau sunt mai puțini importanți decât noi sau chiar decât obiectele la care ținem.